Cum să construiești corect, să te exprimi cu încredere și să pronunți corect propozițiile și frazele în Limba Engleză, în conversație (exercițiu practic)
Mă bucur că ai ajuns la a doua lecție și întrebările pe care le-am primit deja au fost super. Vă sunt foarte recunoscător.
Sunt foarte încântat să îți ofer cele mai bune informații pe care le dețin, în aceste lecții.
Amintește-ți că poți învăța logic Limba Engleză la nivel B1 în numai 9 ore de instructaj și să începi să construiești corect și să pronunți Limba Engleză.
Iar după aceea tot ce ai nevoie să faci este să practici citirea și vorbirea. Iar dacă dorești să înveți engleză avansată, se poate și asta deoarece va dura doar câteva ore.
În materialul trecut am vorbit despre provocările pe care majoritatea dintre noi le-am avut în încercarea de a învăța Limba Engleză. Și am vorbit despre ce am făcut și cum am reușit.
Și alții au reușit să învețe prin această metodă, și iată câteva testimoniale lăsate de foști studenți.
Roxana lucra la un magazin de bijuterii în România, și avea foarte puțină încredere în ea. Știa ceva cuvinte dar nu avea încredere să vorbească. O apuca panica și plânsul când trebuia să vorbească.
După 20 de ore de învățat a avut încredere să construiască corect propozițiile și să înceapă să se exprime fără blocaje. După 3 luni ne-am auzit vreo 4 ore în care vorbeam doar în Engleză. Ea deja vorbea fluent.

Bogdan avea 20 ani, lucra la un depozit și cunoștea doar cuvântul „no” în Engleză. În 21.5 ore deja putea construi propoziții corect gramatical în Limba Engleză. Acum, locuiește în Anglia împreună cu familia.

Georgiana a demonstrat că vârsta nu contează. Avea 60 de ani și locuia în Germania. În 20 de ore și-a depășit blocajele, fricile și a căpătat încredere să vorbească limba engleză în mod logic. Câteva luni mai târziu a participat la un seminar online de 3 zile, în Limba Engleză, cu Tony Robbins.
*din pacate testimonialul ei nu mai este valabil pe pagina. Dar e bine să știi că vârsta nu contează. Vezi mai multe testimoniale pe link (secțiunea reviews):
https://www.facebook.com/TudorEdwardRomania/

Maria, 30 ani, instructoare de yoga. Știa vocabular, dar nu putea lega o conversație. Avea frici mari să se exprime. I se blocau cuvintele în gât. Și-a depășit frica, iar în 12 ore a înțeles cum să construiască limba engleză, iar în alte 8 ore de practicat a vorbirii, a înțeles cum să vorbească fluent și să se exprime cu o pronunție corectă. În urma cursului a participat la traininguri online în limba engleză, unde a înțeles totul foarte ușor.
Click pe link și vezi testimonialul video: https://youtu.be/9S0EHtiQ_yA
Maria N., 50+ ani, logoped, nu știa cuvinte și nici gramatica. Avea mari frici. În 20 de ore deja știa cum să construiască corect propozițiile în conversație. O studentă excepțională. Apoi a urmat practica, iar acum se descurcă mai ușor în Limba Engleză.

Loredana, 40+ ani, lucra în mediul ONG, dar mereu încurca cuvintele și gramatica. A învățat câteva ore și a aplicat în SUA. În scurt timp a reușit. S-a descurcat foarte bine să vorbească cu americanii și să colaboreze cu ei timp de 3 luni.

DACĂ EI AU REUȘIT ȘI TU POȚI!
Înainte de toate, e bine să conștientizezi bucla mentală în care te-ai blocat. Nu ai nevoie să îndeplinești cele 11 condiții descrise mai jos, pentru ca să poți învăța Limba Engleză.
Studiile internaționale, cât și experiența mea în lucrul cu oamenii mi-au arătat clar că poți învăța Limba Engleză fără să ai nevoie de:
- Cunoștințe prealabile (nici copiii care încep să învețe engleză, la început nu știu nimic și totuși ei reușesc)
- Minim 3 ani de studiu și mii de ore de practică (poți învăța engleza în 9 ore de instructaj, iar apoi să o practici maxim 6 luni)
- Teme, teste, scris, memorare, manuale, liste de cuvinte (cu toți clienții lucrez fără acestea, iar ei învață în timp record)
- Să fi făcut engleza la școală (e mai bine dacă nu ai făcut-o la școală, deoarece nu ai traume de rezolvat)
- O vârstă anume (au reușit persoane de 60+ ani, deci vârsta nu contează)
- Talent pentru limbi (talentul se cultivă, nu ne naștem cu el, asta spun studiile și asta arată și realitatea)
- A fi înconjurat de nativi englezi (majoritatea românilor care vorbesc corect Limba
Engleză locuiesc în România, și nu au cu cine sa vorbească)
- O anumită profesie (de la muncitor, la medic, toți au reușit cu acest curs. Meseria nu face diferență)
- Un nivel specific de exprimare (exprimarea o dobândești prin practică)
- Încredere la început (încrederea se dobândește prin exercițiu și logică)
- Și nu ai nevoie la început să practici vorbirea cu români sau nativi, deoarece vei putea învăța în ”secret”, în confortul tău până ce îți câștigi încrederea în tine
Deci dacă îți e teama că nu te descurci, vei vedea că încrederea ta va crește în timp ce faci exercițiul și obții rezultate pas cu pas.
În realitate…
Ai nevoie de un singur lucru să poți învăța Limba Engleză: să vorbești deja Limba Română în mod corect.
Și iată cum poți învăța să te exprimi corect și fără emoții în orice conversație.
După cum am promis, iată exercițiul care te ajută să formezi 2 propoziții lungi, în sub 5 minute, chiar dacă nu ai cunoștințe de limba engleză sau nu ai reușit până acum să construiești corect propoziții.
Singurul lucru pe care trebuie să îl cunoști este Limba Română.
Dacă poți construi cele două propoziții, atunci când vei face mai multe exerciții similare, logica ne spune că vei putea forma propoziții pentru o conversație întreagă. Vei putea conversa în engleză, cu lejeritate, în modul tău natural. La început înveți propoziții scurte, lungi, iar apoi fraze. Și după ce practici vorbirea folosind această metodă, te trezești că poți conversa fluent în Limba Engleză.
Video-ul durează 13 minute. În mod normal poți parcurge mult mai repede exercițiuul, dar în acest video ai multe alte explicații adiționale.
Click pe linkul youtube și fă exercițiul:
Dacă te-ai descurcat la acest exercițiu, atunci ai șanse de 99%, că dacă parcurgi întregul curs, și faci toate exercițiile să ajungi la rezultatul dorit în Limba Engleză și să îți transformi viața.
Cel 1% rămas, depinde de tine, dacă parcurgi metoda așa cum este prescrisă.
Ține minte: tu nu ai responsabilitatea procesului prin care înveți. Tu ai nevoie doar să faci exercițiu și să întrebi când te blochezi.
Ne vedem la următoarea lecție în care îți voi arăta câteva lecții chiar din curs, și vei vedea cum se poate învăța gramatica complicată a Limbii Engleze într-un mod simplu, și direct cu exerciții practice.
Vei înțelege experiențial, cum arată să intri în pâine și să înveți Limba Engleză, și în ritmul tău natural, cu acest curs unic în România, chiar dacă nu ai cunoștințe.
Cum ți s-a părut exercițiul? Sunt curios de răspunsul tău. Dacă ai un răspuns, scrie-l pe grup sau trimite-mi în privat.
Cu drag,
Tudor Edward